sâmbătă, 14 iunie 2014

Bancuri – versiunea 1.2.214

Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică în data de 7 aprilie 2013 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.


Bancuri – versiunea 1.2.214
(din ciclul: „Cazul Lasagna”)

-----------------------------------------------------------------------

Doi pensionari stau pe-o bancă în parc şi discută:
– Am jucat zilele trecute şah cu-n englez şi m-a bătut.
Da, dar ştii de ce?
– Nu.
– Pentru că mi-a mîncat caii!

-----------------------------------------------------------------------

Părinţii îl trimit pe Bulă la măcelărie să cumpere carne. Bulă se-ntoarce cu mîna goală.
– N-am cumpărat, zice el, fiindcă ăia nu vînd decît carne de cal.
– Cum aşa? întreabă părinţii miraţi.
– Păi, am văzut, zice Bulă, că deasupra cîrligelor de pe perete scrie: Cal. I, Cal. II, Cal. III...
– Aha, trage concluzia Bulă cel bătrîn, în sfîrşit au început s-o eticheteze, hoţii dracului!...

-----------------------------------------------------------------------

Oamenii de ştiinţă britanici au descoperit de ce lumea
nu s-a sfîrşit în decembrie 2012. Datorită industriei cărnii de vită
din Marea Britanie, Cei Patru Călăreţi ai Apocalipsei n-au mai putut
pleca la plimbare, nemaiavînd mijloc de transport.

-----------------------------------------------------------------------

Fenomenal! Într-un supermarket din Caracal s-a găsit
carne de cal etichetată şi vîndută drept ouă!

-----------------------------------------------------------------------

Degeaba se supără francezii pe noi. Doar nu era să venim la Paris,
iar caii să ni-i lăsăm de izbelişte, singuri în casă!...

-----------------------------------------------------------------------

Am cumpărat azi de la supermarket nişte aripioare. Vînzătoarea mi-a spus
c-ar fi de găină, însă eu am mari dubii.... Dacă sînt de cal?!

-----------------------------------------------------------------------

McDonald’s a anunţat că scoate pe piaţă un nou sortiment: „calburgerul”.

-----------------------------------------------------------------------

De cînd cu scandalul cărnii de cal, am înţeles şi eu
în sfîrşit de ce caltaboşul nu se cheamă „porctaboş”.

-----------------------------------------------------------------------

Mai bun decît „vita cu gust de cal” nu este decît „mielul cu gust de cîine”.

-----------------------------------------------------------------------

Ultimele ştiri:
A fost reţinută directoarea generală a Plafar!
Procurorii au declarat că există probe solide că Plafar
a comercializat „codiţa şoricelului” etichetată drept „coada calului”!

-----------------------------------------------------------------------

În restaurantele din Anglia sînt din ce în ce mai multe cazuri
de cetăţeni care susţin c-au găsit potcoave în ciorbă.

-----------------------------------------------------------------------

(din ciclul: „Bate şaua să priceapă iapa!”)
M-am întîlnit astăzi c-un unchiaş ce se plimba cu căruţa lui
şi-am strigat la el: „Tataie, bate calul să fie lasagna mai fragedă!”

-----------------------------------------------------------------------

Ştiri din Ferentari (adică din capitala lu' Vanghelie... care este!).
1. Zootehniştii români din sectorul 5 lucrează din greu
la „o rasă de cal cu mai multe oase”, ca să pară peşte.
2. Microfermele de apartament din sectorul 5 se pregătesc
să scoată pe piaţă şi „telemeaua de murg”.

-----------------------------------------------------------------------

Un cal ceva mai bătrîn îl întreabă pe-un mînz:
– Auzi, tu ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
– Lasagna!!!

-----------------------------------------------------------------------

Marele avantaj al cărnii de cal este că nu necesită transport.
Nu trebuie decît să mergi călare pe ea pînă la fabrica de lasagna.

-----------------------------------------------------------------------

(din ciclul „De ce trag clopotele, Mitică?")
– De ce ţin englezii lasagna cu carne de cal în mînă
după ce-o cumpără din supermarket?
– De căpăstru!

-----------------------------------------------------------------------

Supermarketurile româneşti îi liniştesc pe clienţi:
„La noi nici în carnea de cal nu se află carne de cal.”

-----------------------------------------------------------------------

Se pare că, în Occident, cea mai scumpă carne este
cea de „cal românesc crescut cu ficus de sufragerie”.

-----------------------------------------------------------------------

– Mă Gheo, zice Ion, scoate şeile de pe vitele astea,
că le ducem la abator!

-----------------------------------------------------------------------

Victor Ponta, către consumatorii de carne românească de cal, din Anglia:
„Sper că domnul Richard al III-lea este mulţumit acum!”

-----------------------------------------------------------------------

Într-un local din Anglia, un client aflat la masă îl cheamă pe chelner
şi-l întreabă contrariat:
– Are you sure this is British beef?
Of horse it is!

-----------------------------------------------------------------------

Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică în data de 7 aprilie 2013 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenţie: Comentariile care conţin violenţă de limbaj vor fi şterse!