Poveste contemporană cu vaci şi boi

Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică în data de 14 iulie 2013 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

Poveste contemporană cu vaci şi boi
(din ciclul: „Fabule de mare actualitate”

autor necunoscut
data: 25 ianuarie 2013
ora: 10 deîmpărţit la 54 (atenţie, dimineaţa, nu seara!)


    Soţul ideal

Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tîmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gîndit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă, ca o fată
Cu avere şi trusou,
Îi respinge îngîmfată:
„Cum să mă mărit c-un bou?”

„E un cal prin curţi vecine
Care pătimaş mă strînge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur-sînge!”

Vaca, tot făcîndu-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte
S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă pe mireasă!...”
Comenta în pom o cioară,
„El – aristocrat de rasă.
Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curînd – ce tragedie! –
Vaca se certă cu calul,
Pîn' departe-n deal la vie
S-auzea întreg scandalul.

În zadar, cînd stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte
Se plimba făcînd pe vampa
Cu ispitele-i de lapte.

Ba, mai mult, se întîmplase
Ca jucînd pe-ndrăgostita,
Calul, furios, îi trase
Două palme cu copita!

Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe
Cum că soţul ei mai are
Trei amante, toate iepe.

„Asta-i prea de tot”, îşi zise,
„Îl dau dracului de cal!”
Şi-ntr-o seară părăsise
Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă, uscată
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.

Dup-atîta chin şi jale
Vaca multe a-nvăţat,
Primul bou ieşit în cale
Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
„Ce pereche potrivită,
Vaca noastră şi cu boul!...”

Ea comandă, el ascultă.
El cu munca, ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.

Caricatură de Nic Moldoveanu © 2010

Totuşi, vaca – ne şopteşte,
un măgar, c-aşa-i măgarul! –
Prin păduri mai zăboveşte
Uneori cu armăsarul.

Dar eu cred că-i calomnie
Măgăria ce ne-o spune,
Totul e că-n căsnicie
Treaba merge de minune.

Vaca poate – ştie satul –
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decît bărbatul,
Ca dovadă, poartă coarne!

Şi aşa trec ani şi ani
Şi, precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani
Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea de faţă
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orişicare vacă
Soţul ideal e-un BOU...


sursa: Feisbuc, ca să zic aşa...

Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică în data de 14 iulie 2013 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.