Rechin, rechinaş/ Dragul mamii copilaş...

Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică în data de 30 mai 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

Rechin, rechinaş/ Dragul mamii copilaş...
(din ciclul: „Nu ţi-a fost dor, saracan,/ De micuţa Kiku-san?”)

   Acum, dacă tot am adus vorba despre peşti, hai să continuăm tot cu peşti. Dar cu d-ăia ceva mai mărişori şi cu dinţi de fierăstrău!

Sfat: Pentru o senzaţie deosebită, cei care au calculatoare mai puternice
pot comuta pe rezoluţia de 720 pixeli şi mări imaginea pe tot ecranul

    Cînd a-nceput să-l ridice pe verticală şi să-l filmeze mai de la distanţă, prima senzaţie pe care-am avut-o a fost să cred că este vorba de-un rechin de jucărie, de-ăla gonflabil, cum au copiii mici pe plajă, la mare. Că prea stătea ţeapăn, asemeni lui Dan Grecu la inele! :)))
    Nişte imagini asemănătoare, cu rechini care „îngheaţă” pur şi simplu, devenind blînzi ca meiluşeii atunci cînd îi mîngîi pe bot, am văzut în documentarul „Fălci în aer” („Air jaws” – 2001) al celor de la Canalul Naţional de Geografie (National Geographic).
    Rechinii din filmuleţul de deasupra par să fie din specia mako sau rechinul albastru, fiindcă ăia au botul aşa de ascuţit.
    Ce-i drept, în documentarul „Air jaws - 2001” era vorba despre marele alb (great white) filmat în apele de coastă ale Africii de Sud, în dreptul Insulei Focii. Acesta-i motivul pentru care tipul care-a făcut o chestie „destul de asemănătoare” n-a avut curaj să intre-n apă şi să dea noroc cu nenea rechinul, ci doar a mîngîiat pe nas cîţiva great white destul de sporadic şi cu maaaare atenţie, întinzînd mîna în afara bordului ambarcaţiunii în timp ce el se afla-n siguranţă pe puntea vasului. Cu toate că şi-atunci ar fi putut să-i clămpăne cîteva degete sau întreg antebraţul, pînă la cot, retezîndu-i oasele cubitus şi radius (asta ca să ne dăm şi noi mari că ştim să folosim cîteva noţiuni din limbajul de specialitate al celor de la medicină).

PS: Subtitrarea se află tot acolo, la locul ei de cinste, dar pentru a o activa ştiţi prea bine ce aveţi de făcut: apăsati butonul „CC” (Turn on captions) sau, după caz, Show more (Arată mai mult) de sub fereastra video aflată pe YouTube şi „urmăriţi iepurele alb” cu încredere, „citind instrucţiunile de folosire”.

Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică în data de 30 mai 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.