Linu-i lin şi iară lin, hai să bem un kil de vin!

Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică în data de 25 decembrie 2013 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

Linu-i lin şi iară lin, hai să bem un kil de vin!
(din ciclul: „Nu ştiu alţii cum sînt...”)

    Ziceam să nu vă mai urez nimic la sfîrşitul lui 2013, dar m-am răzgîndit, în urma a cîtorva mesaje primite „de la nişte oameni de bine”, ca să zic aşa.

    Din punctul meu de vedere, asta mi se pare perioada anului cea mai grea de suportat, cînd magazinele şi pieţele sînt închise şi peste tot la radio (pe orice post ai comuta) auzi numai colinde şi cîntece de Crăciun, în timp ce ţiganii continuă să ragă şi să zbiere în holul blocului din oră-n oră, cîntîndu-ţi pe nişte tonuri enervant de false „Florile dalbe”. Îţi vine să te urci pe pereţi, şi-alta nu!
    Şi-ăsta-i doar începutul, pentru că acest supliciu o să dureze-n total două săptămîni jumate, pînă pe 7 ianuarie, de Sf Ion, cînd o să vină popa cu botezul (vezi scrisoarea de anul trecut). Nu-i bai, de venit a venit şi-alaltăieri, pe 22 decembrie, moment în care ţîrcovnicul a sunat pe la toate uşile şi-a strigat la fiecare etaj cît îl ţineau plămînii: „Părintele cu Crăciunul!”. Însă ce contează, popa va mai veni o dată şi pe 6 ianuarie, zi în care acelaşi ţîrcovnic o să schimbe banda şi-o să strige de data aceasta „Părintele cu Botezul!”, fiindcă – nu-i aşa? – foamea este mare-n glandă atunci cînd vine vorba de bani, mai ales în aceste zile de sărbătoare în care calicia bîntuie prin România.
    Iată un alt exemplu grăitor. Fiindcă ieri mi-a fost lene să ies din casă, m-am dus şi eu astăzi pe la prînz să cumpăr 3 franzele care să-mi ajungă pînă pe 27 decembrie, cînd – teoretic, cel puţin – se termină nebunia Crăciunului şi redeschid ăştia magazinele. Ei bine, nu puteam să le iau din cauză că m-am lovit de gloata celor care stăteau la coadă să cumpere pîine cu nemiluita, în cîte două sacoşe, ca şi cum de mîine încolo s-ar declanşa foametea mondială. E clar, „la noi, în munţii străbuni” (vorba cîntecului), s-a încetăţenit ideea cum că atunci cînd e sărbătoare lumea trebuie să cumpere cît mai multă pîine – saci întregi! – pe care s-o arunce ulterior la gunoi din cauză că s-a învechit ori s-a mucegăit. Ho, bă, că nu mai sîntem pe vremea lu' Ceauşescu!
    Aşadar, nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc:
– la locul naşterii mele,
– la apartamentul părintesc din Piteşti,
– la balconul închis cu cornier, unde lega tata nişte sîrme colorate din cupru izolat, peste care noi, membrii familiei, ne întindeam rufele la uscat (sîrme care acum nu mai sînt),
– la contorul electric cu rotiţă care se afla odinioară pe perete, deasupra uşii de la intrare, şi-al cărui disc efectua 480 de rotaţii pentru fiecare KWh, contor analogic pe care mi l-au schimbat hoţii de la Electrica în toamna lui 2010, deşi el mergea perfect, montîndu-mi unul cu afişaj digital peste care-au aplicat 3 rînduri de sigilii, de frică să nu le fur curentul,
– la mobila înghesuită peste tot prin casă, de care mă loveam adeseori la fluierul piciorului cînd începusem a merge copăcel,
– la caii şi cowboy-i din plastic, precum şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc,
– la aragazul cu trei ochiuri şi cuptor cu flacără, model „Carpaţi 1” (fabricat în anii '60  la uzina „1 Septembrie” din Satu-Mare) pe care ne gătea mama tot felul de mîncăruri alese,
– la dopul de plastic al sticlei de apă minerală cu care mă alerga frati-mio prin bucătărie să „mă împuşte”, în timp ce el agita sticla ca să facă presiune şi rîdea ca un dement,
– precum şi la balamucul care este la mine-n casă de trei ani de zile (de cînd m-a mîncat în fund să-mi pun termopane), aproape că-mi vine să plîng (de ciudă!) şi să destup un kil de vin pe care să-l dau pe gît dintr-un foc.

Ho, ho, hoooo!... Meri în crîşmă!

   Mai ales cînd ăştia la toate posturile de radio difuzează la greu înregistrări cu Ştefan Hruşcă cîntînd colinde. Ce să facem, atît îi duce pe ei mintea, de Crăciun (timp de două săptămîni) să-l dea pe Hruşcă, iar de Paşti să ne pună (pentru a suta mia oară!) filmul cu nenea Isus din Nazaret.
    În concluzie, la mulţi ani, băi tataie şi mamaie, oriunde v-aţi afla! Vă urez să petreceţi cît mai normal cu putinţă şi să-ncercaţi să faceţi abstracţie de stresul inevitabil care se-abate asupra domniilor-voastre odată cu venirea sărbătorilor de iarnă.

    Ion Creangă adormit buştean
    După ce-a băut o zi şi-un an

Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică în data de 25 decembrie 2013 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.