De-aia îmi place mie Termodinamica

Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică în data de 27 octombrie 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

    Note introductive:
– articolul original este în limba engleză
– data publicării: 12 ianuarie 2010,
– ora publicării: 11:05 AM – sau „dimineaţa, la ora unşpe deîmpărţit la zero cinci”, ca să elucidez şi cum stă treaba cu „deîmpărţitul”, atunci cînd vine vorba de ora exactă; asta pentru c-a existat cineva (un coleg de armată) care, în urma scrisorii cu titlul „Am luat aur la Olimpiada Internaţională de Mate!”, epistolă expediată vouă în data de 22 iulie 2012, a venit şi mi-a zis în particular, pe mail: „Nu înţeleg treaba cu ora 12 deîmpărţit la 35, deşi am fost şi eu olimpic prin generală şi chiar şi-n liceu, dar la faze mai mici.”

De-aia îmi place mie Termodinamica
(din ciclul: „O zi friguroasă în Iad”)

     La o lucrare scrisă din cadrul unei ore de Chimie de la Universitatea Maynooth (din ţinutul Kildare, Irlanda) studenţilor li s-a pus o întrebare suplimentară, în afară de ceea ce cuprindea cursul. Unul dintre colegi a dat un răspuns atît de neaşteptat, încît profesorul l-a popularizat pe Internet, notîndu-l cu calificativul maxim.

Universitatea Maynooth din ţinutul Kildare, Irlanda. După cum vedeţi, şi la ei (ca şi la noi),
dîrele chimice ale morţii se află la loc de cinste pe cerul ţării. Asta în treacăt fie spus,
cu dedicaţie specială pentru cei neatenţi, care, în afară de frumuseţea peisajului, nu-s capabili
să vadă nimic altceva! (cei curioşi pot afla mai multe amănunte despre acest fenomen citind
articolul cu titlul „CHEMTRAILS – dîrele morţii şi în România”

    Întrebarea a fost următoarea: „Oare Iadul este exoterm (adică degajă căldură) sau este endoterm (adică absoarbe căldură)?”
    Cum era de aşteptat, cei mai mulţi şi-au fundamentat răspunsul pe Legea lui Boyle, conform căreia gazele se răcesc cînd se dilată şi se încălzesc cînd sînt comprimate. Singurul răspuns notat cu „excepţional” a fost însă cel de mai jos:
    Mai întîi trebuie să examinăm dacă masa Iadului se schimbă sau nu în timp. Pentru aceasta trebuie să ştim numărul sufletelor care intră în Iad şi al celor care pleacă din Iad. Din punctul meu de vedere, consider cert faptul că cine ajunge în Iad nu mai poate pleca de acolo niciodată.
    Pentru a stabili numărul celor care ajung în Iad, trebuie avut în vedere că există mai multe religii, fiecare religie susţinînd că cei care nu sînt adepţii ei ajung în Iad. Rezultă de aici că toţi oamenii ajung în Iad, iar creşterea continuă a populaţiei lumii ne duce la concluzia că numărul sufletelor care ajung în Iad creşte exponenţial.
    În consecinţă, trebuie să examinăm volumul Iadului. Conform Legii lui Boyle, pentru ca temperatura şi presiunea din Iad să rămînă constante, volumul Iadului trebuie să crească proporţional cu numărul celor ajunşi în Iad. Există două posibilităţi:
1. Daca Iadul se dilată într-un ritm mai redus decît cel în care sosesc sufletele, temperatura şi presiunea cresc pînă la un nivel care provoacă explozia Iadului.
2. Dacă Iadul se dilată într-un ritm mai mare decît cel în care sosesc sufletele, temperatura şi presiunea scad pînă la un nivel în care Iadul îngheaţă complet.
    Aşadar, care este soluţia corectă?
    Luînd în considerare prognoza colegei mele din anul întîi de facultate, Sandra, conform căreia, citez, „mai degrabă îngheaţă Iadul, decît să mă culc cu tine”, nu poate fi valabilă decît a doua posibilitate, cea de la punctul 2, de vreme ce, nu mai departe decît aseară, Sandra s-a culcat totuşi cu mine.
    În consecinţă, convingerea mea este că Iadul este endoterm şi, mai mult decît atît, deja a şi îngheţat, deci nu mai poate primi alte suflete, deoarece focul a dispărut întru totul de acolo.
    Rezultă şi faptul că nu mai putem ajunge decît în Rai, ceea ce, pe de o parte, dovedeşte existenţa lui Dumnezeu şi, pe de altă parte, explică şi de ce aseară Sandra striga încontinuu: „Oh, Dumnezeule!... Oh, Dumnezeule!”.

     Observaţie:
    Acesta este singurul student care a luat nota 10 (sau calificativul „A”, cum se notează în sistemul de învăţămînt al ţărilor vorbitoare de limba engleză).

    Comentarii:
(pe 04 feb 2011, la ora 12:17) „Dublu R” a zis:
    Foarte interesant!...

(pe 14 mai 2012, la ora 20:30) „Sal” a zis:
     Trebuie să admit că, după ce-am citit acest răspuns genial, am început şi eu să cred în D-zeu. De fapt, trebuie să-i mulţumesc Sandrei, care a ştiut dinainte toate aceste lucruri şi a decis să le împărtăşească cu acel student, despre care pot spune c-a fost un băiat de două ori norocos.
    Apropo, cred că Einstein n-are dreptate, ecuaţia E = mc² nemaifiind deloc adevărată.


a) sursa în limba română = Scribd
b) sursa în limba engleză (originalul, cum ar veni): „One cold day in Hell” = „O zi friguroasă în Iad”

Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică în data de 27 octombrie 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.